Polițiștii olteni au făcut marți, în intervalul orar 20.00-22.00, verificări în restaurantele și cafenelele din Slatina, pentru a se vedea dacă sunt respectate noile restricții impuse, după ce municipiul a intrat în scenariul roșu.
„În intervalul orar 20.00-22.00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Slatina au organizat o acțiune punctuală pe raza localității, pentru a verifica dacă sunt respectate măsurile impuse în această perioadă. Polițiștii au verificat, cu precădere, dacă operatorii economici de tipul restaurantelor și cafenelelor, care își desfășoară activitatea în interiorul clădirilor, respectă restricțiile referitoare la suspendarea temporară a activității. Agenților economici le-a fost pus în vedere să respecte restricțiile impuse”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Polițiștii slătineni au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.700 de lei. Începând din 23 martie, Slatina este în scenariul roșu, fiind interzisă activitatea în interiorul restaurantelor și cafenelelor, iar casele de pariuri, cinematografele și sălile de spectacole sunt închise.
Aproximativ 250 de poliţişti, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și polițiști locali acționează zilnic pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 24 de ore, pe fondul numărului de cazuri înregistrate, pentru prevenirea şi limitarea infectării cu noul coronavirus, echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, pompieri și polițiști locali au instensificat acţiunile pe raza județului Olt, pentru a verifica modul în care se respectă măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, au fost controlate aproximativ 90 de operatori economici, 60 de mijloace de transport persoane și au fost legitimate și verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse peste 1.600 de persoane. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 25.000 de lei.