Peste 2.500 de olteni și-au pierdut cardul de sănătate anul trecut, iar alți 80 de asigurați din Olt au solicitat înlocuirea acestuia pe motiv că și-au schimbat numele.
„Pentru a avea acces la servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, asigurații care și-au pierdut cardul de sănătate ori și-au modificat numele au depus la Casa de Asigurări de Sănătate Olt 2.585 cereri de eliberare a cardului duplicat. Dintre aceștia, 2.505 asigurați au depus cerere pentru eliberarea unui card duplicat ca urmare a pierderii cardului, iar 80 ca urmare a modificării numelui”, au precizat reprezentanții CAS Olt.
Asigurații care au pierdut cardul de sănătate pot solicita eliberarea unui nou card la casa de asigurări de sănătate în evidența căreia se află.
În cazul pierderii, furtului sau deteriorării cardului național de sănătate, asigurații trebuie să depună la CAS Olt o cerere tip pentru eliberarea unui card duplicat, însoțită de o copie după cartea de identitate, cardul (în cazul deteriorării) şi dovada plăţii contravalorii noului card naţional. Documentele pot fi depuse la sediul casei de asigurări, transmise prin poștă sau prin poșta electronică.
Suma care trebuie achitată este de 15,26 lei, iar plata aferentă eliberării cardului duplicat se poate efectua direct la casieria unității sau la Trezorerie.
Asigurații care solicită un nou card de sănătate, până la primirea acestuia, vor beneficia de servicii medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate în baza unei adeverințe de înlocuire a cardului de sănătate.