DSP Olt a anunțat joi, 1 aprilie, alte trei decese din cauza COVID. Printre cei răpuși de COVID se numără și o femeie, de 43 de ani, din zona Caracal. Aceasta s-a internat pe 19 martie la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru tratarea unor probleme medicale. Potrivit unor surse, la internare femeia a avut un test rapid negativ. Aceasta nu s-a internat pe o secție COVID, încercând să-și trateze o problemă medicală. Zece zile mai târziu, adică pe 29 martie, femeia a fost testată pentru determinarea virusului SARS-COV2, rezultatul fiind pozitiv. Femeia avea și diabet zaharat de tip II.
A murit pe 31 martie, cauza decesului fiind stopul cardiorespirator, insuficiența respiratorie acută, bronhopneumonia și infecția COVID.
Este al doilea deces din Olt al unei persoane cu vârsta sub 50 de ani, raportat săptămâna aceasta, după ce zilele trecute și-a pierdut viața polițistul de 48 de ani și el confirmat cu COVID.
Un alt deces anunțat astăzi este cel al unui bărbat, de 71 de ani, din mediul urban, acesta fiind internat pe 16 martie cu SARS-COV2 la Spitalul Slatina. Avea ciroză hepatică și a murit pe 30 martie.
Ultimul deces raportat astăzi este cel al unui bărbat de 82 de ani, din mediul rural ce a fost internat la Spitalul Slatina pe 29 martie, fiind și confirmat cu COVID. A murit pe 30 martie. Avea hipertensiune arterială și fibrilație atrială.