DNA a sesizat Tribunalul Olt într-un dosar în care un fermier din Olt și mama sa sunt acuzați că au obținut pe nedrept fonduri europene. Procurorii au precizat că fermierul din Fărcașele a obținut subvenții pentru un teren pe care nu-l deținea în realitate, fiind ajutat de mama sa.
„În cursul anului 2015, una dintre inculpate, beneficiind de ajutorul mamei sale, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) un document ce conținea informații care nu corespundeau adevărului în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate. Documentul respectiv era o copie conformă cu originalul a unei sentinței civile care ținea loc de contract autentic de vânzare-cumpărare a unor suprafețe de teren și care a fost emisă în baza unei „chitanțe” false, contrafăcută de mama inculpatei”, se arată într-un comunicat al DNA.
Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile de 27.718 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Olt a comunicat că se constituie parte civilă.
În prezența avocaților aleși, inculpatele au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate.
Acestea au primit o pedeapsă de un an și patru luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea pe o perioadă de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Dosarele de urmărire penală privindu-le pe inculpate împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Olt.