Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina au declarat că în cadrul unității medicale va funcționa un centru de vaccinare împotriva COVID pentru pacienții cu boli cronice ce primesc îngrijiri de specialitate în unitatea medicală.
„În urma Instrucțiunii Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-Cov-2 comunicate spitalului în data de 18.05.2021, Spitalul Județean de Urgență Slatina se constituie în centru de vaccinare pentru pacienții cu boli cronice eligibili în vederea vaccinării internați în unitatea sanitare”, a declarat managerul Angela Nicolae.