Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt organizează pe 5 august, la sediul din Slatina, de pe strada Arcului, licitații prin care încearcă să vândă bunurile mai multor societăți ce nu și-au plătit dările la stat. Mai multe firme sunt executate silit, urmând să rămână fără mașini sau fără aparatură.
Astfel, Fiscul oltean încearcă să vând la licitație un teren intravilan, în suprafață de 2.701 metri pătrați, situat în Slatina, pe strada Tudor Vladimirescu. Licitația pornește de la 260.510 lei (exclusiv TVA), prețul fiind redus la jumătate față de suma stabilită inițial de către evaluator.
Pentru participarea la licitație, ofertanții depun, cu cel puțin o zi înainte de data licitației, următoarele documente: oferta de cumpărare, dovada plății taxei de participare, reprezentând 10 la sută din prețul de pornire, firmele vor depune copia certificatului unic de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului, iar persoanele fizice, copia actului de identitate.
Tot în cadrul licitație din 5 august, se mai încearcă vânzarea unei semiremorci Krone, din 2012, prețul fiind de 24.900 lei, două elevatoare auto, primul cu prețul de 11.392 lei, al doilea- 8.550 lei, un aparat de schimbat ulei, 5.846 lei, aparat service clima- 5.119 lei, un tester diagnoză- 4.729 lei, mașină de montat /demontat roți, preț 6.890 lei, trusă echipament și accesorii diagnoză, preț 12.375 lei, o autoutilitară Opel din 2002, preț 19.300 lei, și un autotractor Iveco, an de fabricație 2003, 21.200 lei.
O altă firmă este executată silit și urmează să rămână fără următoarele bunuri: autoutilitară Dacia Logan, an de fabricație 2007, preț 9.500 lei, autoutilitară Fiat, din 2002, preț 6.000 lei, aragaz 4 ochiuri și cuptor, fabricație 2008, preț 7.000 lei, mașină de spălat vase, 6.900 lei, mașină gătit cu 4 ochiuri, an fabricație 2009, preț 7.500 lei, grill pe gaz cu rocă vulcanică 3.700 lei, masă rece, an fabricație 2009, 4.300 lei, două aparte de aer condiționat, fiecare la prețul de 3.400 lei.
Oferta completă poate fi consultată pe site-ul oficial ANAF, regiunea Craiova, accesând secțiunea valorificare prin licitaţie a bunurilor sechestrate.