Liga a IV-a/ Programul etapei a II-a. Reprezentant Oltul Curtișoara: „Avem meci greu, la Grădinile”

Etapa a II-a a Ligii a IV-a este programată sâmbătă, 4 septembrie, urmând a fi disputate partide ce pot antrena mari ambiții. Astfel, după victoria categorică de pe teren propriu cu Voința Schitu (scor 6-2), Oltul Curtișoara (foto) va întâlni, în deplasare, sâmbătă, de la ora 11.00, Viitorul Grădinile. Totodată, gruparea din Caracal se va deplasa la Scornicești, ambele echipe venind după victorii în runda inaugurală a acestui sezon.

Reprezentanții echipei din Curtișoara au precizat că au absențe mari în lot, iar meciul de la Grădinile este unul dificil.

„Avem absențe notabile, foarte mulți jucători din lot vor lipsi, meciul este foarte greu, pentru că terenul de la Grădinile reprezintă o problemă, iar  suprafața de joc de aici este, de multe ori , o problemă mai mare decât adversarul”, a declarat reprezentantul echipei din Curtișoara, Dan Vărzaru.

Lotul echipei Oltul Curtișoara: Stănciulescu, Preda, Oprea, Belu, Răgăleanu, Voinea, Tudor, Alin Borcea, Marius Borcea, Furtună, Andronache, Jianu, Căruntu, Vărzaru, Dragnea, Dragu, Ursu, Mitrache. Antrenor: Dan Vărzaru.

Etapa 2, sâmbătă, 4 septembrie 2021, ora 11:00:
AS Viitorul Osica de Jos – AS Voința 2012 Băbiciu
AS Voința Schitu – ACS Oltețul Osica
ACS FC Viitorul Grădinile – ACS Oltul Curtișoara
ACS Viitorul Rusănești – ACS Oltul Slătioara
CSO FC Olt Scornicești – ACS Caracal
AS Unirea Radomirești – AS Victoria Dăneasa
ACS Viitorul Coteana – AS Știința Mărunței

Clasament
1. ACS Oltul Curtișoara 1 1 0 0 6-2 3p
2. CSO FC Olt Scornicești 1 1 0 0 4-1 3p
3. AS Știința Mărunței 1 1 0 0 3-1 3p
4. ACS Caracal 1 1 0 0 2-1 3p
5. AS Viitorul Osica de Jos 1 0 1 0 2-2 1p
6. ACS Viitorul Coteana 1 0 1 0 2-2 1p
7. ACS FC Viitorul Grădinile 1 0 1 0 1-1 1p
8. ACS Oltul Slătioara 1 0 1 0 1-1 1p
9. ACS Viitorul Rusănești 1 0 0 1 1-2 0p
10. AS Unirea Radomirești 1 0 0 1 1-3 0p
11. AS Victoria Dăneasa 1 0 0 1 1-4 0p
12. AS Voința Schitu 1 0 0 1 2-6 0p

foto:facebook