VIDEO. Incendiu la o garsonieră din Balș. 25 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit joi, 7 octombrie, într-o garsonieră din Balș. Pompierii au evacuat 25 de persoane, patru fiind transportate la Camera de Primiri Urgențe de la Spitalul Balș.

„Incendiul s-a manifestat la o garsonieră aflată la etajul unu, cu degajare mare de fum. Nu au fost afectate de incendiu alte garsoniere. Au fost evacuate 25 de persoane, opt dintre acestea au fost asistate medical. Dintre cele opt persoane, patru au fost transportate la CU Balș, conștiente, cu intoxicație ușoară cu monoxid de carbon. În acest moment incendiul este lichidat, se lucrează pentru îndepărtarea efectelor negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.