O mașină, ce se deplasa din direcția Pitești către Slatina, s-a răsturnat duminică, 12 decembrie, în jurul orei 14.32, în localitatea Optași, pe Drumul Național 65 – European 574.
În mașină se aflau trei persoane, printre care și un minor de 13 ani. O femeie, de 48 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU Slatina.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, aceștia au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un singur autoturism ce circula din direcția Pitești către Slatina, iar din motive ce urmează a fi stabilite, acesta s-a răsturnat în afara părții carosabile. În autoturism se aflau 3 persoane, toate din municipiul Slatina, respectiv șoferul, un bărbat, în vârstă de 45 de ani și 2 pasageri, respectiv o femeie, în vârstă de 48 de ani și un minor, în vârstă de 13 ani. În urma evenimentului, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
foto: amator