Concursul pentru posturile de directori de la nivelul unităților de învățământ din Olt s-a încheiat. În 54 de școli postul de director nu a fost ocupat. În Slatina sunt vacante posturi la Școala nr. 3 Slatina (foto) – director și cele de adjuncți de la LPS Slatina, Școala „Eugen Ionescu” Slatina și Școala nr. 1 Slatina.
Șeful ISJ Olt, profesorul Victor Iacobescu, a explicat procedura prin care posturile vacante pot fi ocupate.
„După rezultatele la contestații, după ce s-a terminat concursul, avem 54 de unități școlare unde nu avem director, sunt 57 de posturi, pentru că în unele unități sunt și directori și directori adjuncți. Din această cauză apare această diferență. Șapte dintre candidații care au luat și proba de interviu și scrisul s-au clasat pe locul II și III, au avut note peste 7 dar, din păcate, nu au luat niciun post. Astăzi, au posibilitatea să opteze pentru cele 57 de posturi vacante. Prioritate au cei șapte care au luat și proba de interviu, dacă nu doresc, atunci este directorul din școala, dacă nici el nu mai dorește, un alt reprezentant al școlii poate să opteze pentru postul de conducere”, a spus Iacobescu.
Reprezentanții ISJ Olt au explicat cum s-a derulat concursul ce s-a întins pe o perioadă de două luni.
„Concursul de directori s-a desfășurat cam pe perioada a două luni, cu înscrieri, cu validare, cu probă scrisă, cu încă o etapă pentru candidații care au fost depistați pozitiv, și au fost trei, din păcate, și ulterior proba interviului. S-au înscris 244 de candidați, la proba scrisă s-au prezentat 233, ceilalți au ales să nu participe din diverse motive. Au fost admiși 155. S-au înregistrat 172 de opțiuni, pentru că așa cum știți au avut posibilitatea, confirm metodologiei, să opteze pentru mai multe posturi. 27 de candidați nu s-au prezentat la interviu din diverse motive, unii au luat proba de interviu la o anumită școală, și și-au atins scopul”, a adăugat Iacobescu.
Sunt vacante posturile de director de la următoarele unități de învățământ: Școala Alunișu, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Balș, Școala Gimnazială „Ion Graure” Bălteni, Școala Brastavățu, CSS Caracal, Școala Călui, Liceul Tehnologic „Danubius” Corabia, Liceul Tehnologic Crâmpoia, Școala Cungrea, Școala Dobrețu, Școala Drăghiceni, Școala Gârcov, Școala Giuvărăști, Școala Grădinile, Școala Gura Padinii, Școala Ianca, Școala Oboga, Școala Optași-Măgura, Școala Poganu, Școala Radomirești, Școala Sâmburești, Școala Schitu, Școala Oporelu, Școala Stoenești, Școala Studina, Școala Teslui, Liceul Tehnologic Văleni, Școala Vâlcele, Școala Vișina Nouă, Școala Vulturești, Școala „Nicolae Marineanu” Cezieni, Liceul Tehnologic Iancu Jianu, Școala Valea Mare, Școala Rusănești, Școala nr. 3 Slatina, Clubul Copiilor „Marius Bunescu” Caracal, Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt, Școala Cîrlogani, Școala Grădinari, Școala Movileni, Școala nr. 2 Caracal, Școala Pleșoiu, Școala Poboru, Școala Topana, Școala Milcovu din Deal, Școala nr. 1 Balș.
Posturi de directori adjuncți sunt vacante la: Școala nr. 1 Balș, Școala „Ghe. Popescu” Mărgineni-Slobozia , LPS Slatina, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Balș, Școala „Virgil Mazilescu” Corabia, Școala „Eugen Ionescu” Slatina, Școala „Mihai Eminescu” Corabia., Școala nr.1 Slatina. Liceul Teoretic „Ioniță Asan” Caracal, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt.