Spitalul Județean de Urgență Slatina a scos la concurs postul de manager. Examenul va avea loc în perioada 17-30 martie 2022. În prezent, conducerea interimară este asigurată de Angela Nicolae, care și-a început mandatul după ce Cătălin Rotea a fost ales primar în orașul Balș. Recent, a avut loc și schimbarea directorului medical de la Spitalul Slatina, chirurgul plastician Florin Popa înlocuindu-l pe doctorul Radu Ene, acesta depunându-și demisia.
Dosarele pot fi depuse până pe 16 martie, iar verificarea lor va alea loc pe 17 martie.
Proba scrisă, care constă într-un test grilă, va avea loc pe 23 martie, ora 10.00, zi în care sunt afișate și rezultatele acestei prime probe. Totodată, candidații trebuie să susțină un proiect de management, realizat în baza unei teme alese, care se va desfăşura la sediul spitalului, în data de 28 martie 2022, ora 10.00 .
Afişarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor, are loc pe 30 martie.
Potrivit anunțului de concurs, candidații interesați vor putea efectua o vizită în cadrul spitalului, sub îndrumarea directorului medical, pentru a se informa în mod nemijlocit cu privire la problemele de interes în elaborarea proiectului de management, în data de 22.03.2022, în intervalul orar 9.00-13.00