ISJ Olt: 49 de candidați au promovat proba scrisă a concursului de director din școli. 17 dascăli au fost respinși

Din cei 75 de candidați înscriși, 49 de dascăli au promovat proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției vacante de director sau director adjunct din unitățile de învățământ din județul Olt, sesiunea ianuarie-aprilie 2022.  Astfel, procentul cadrelor didactice care au obținut cel puțin nota 7 la proba scrisă a fost de 74.24 la sută.

Potrivit inspectorului general al ISJ Olt, profesorul Victor Iacobescu, 17 candidați au fost respinși, 9 au fost absenți, iar unul s-a retras.

Candidații declarați admiși vor susține în perioada 16-25 martie interviul, urmând ca pe 29 martie să fie afișate rezultatele finale ale concursului.

Pe 4 aprilie, ISJ Olt (foto) va emite deciziile de numire pe post, cu intrarea în vigoare din 18 aprilie.

În toamna anului trecut, ISJ Olt a organizat concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct ce au fost vacante la nivelul a 163 de instituții de învățământ din județ. Astfel, au fost scoase la concurs 38 de posturi de director adjunct și 163 de director, dintre acestea 58 nu s-au ocupat și au fost din nou scoase la concurs, în această perioadă.

Sunt vacante posturile de director de la următoarele unități de învățământ: Școala Alunișu, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Balș, Școala Gimnazială „Ion Graure” Bălteni, Școala Brastavățu, CSS Caracal,  Școala Călui, Liceul Tehnologic „Danubius” Corabia, Liceul Tehnologic Crâmpoia, Școala Cungrea, Școala Dobrețu, Școala Drăghiceni, Școala Gârcov, Școala Giuvărăști, Școala Grădinile, Școala Gura Padinii, Școala Ianca, Școala Oboga, Școala Optași-Măgura, Școala Poganu, Școala Radomirești, Școala Sâmburești, Școala Schitu, Școala Oporelu, Școala Stoenești, Școala Studina, Școala Teslui, Liceul Tehnologic Văleni, Școala Vâlcele, Școala Vișina Nouă, Școala Vulturești, Școala „Nicolae Marineanu” Cezieni, Liceul Tehnologic Iancu Jianu, Școala Valea Mare, Școala Rusănești, Școala nr. 3 Slatina, Clubul Copiilor „Marius Bunescu” Caracal, Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt, Școala Cârlogani, Școala Grădinari, Școala Movileni, Școala nr. 2 Caracal, Școala Pleșoiu, Școala Poboru, Școala Topana, Școala Milcovu din Deal, Școala nr. 1 Balș.

Posturi de directori adjuncți sunt vacante la: Școala nr. 1 Balș, Școala „Ghe. Popescu” Mărgineni-Slobozia , LPS Slatina, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Balș, Școala „Virgil Mazilescu” Corabia, Școala „Eugen Ionescu” Slatina, Școala „Mihai Eminescu” Corabia., Școala nr.1 Slatina. Liceul Teoretic „Ioniță Asan” Caracal, Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt.