CJ Olt a aprobat joi, 10 martie, sprijin financiar pentru refugiații din Ucraina. Astfel, forul județean a alocat 400.000 de lei din Fondul de rezervă, în vederea desfășurării activităților specifice umanitare și de sprijin a cetățenilor străini sau apatrizi aflați în situații deosebite ce provin din zona conflictului armat din Ucraina.
Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că toate autoritățile din județ s-au mobilizat pentru a ajuta refugiații din Ucraina.
„Banii vor merge prin Crucea Roșie, 400.000 de lei, pentru refugiații din Ucraina. Din toate informațiile pe care le am, Prefectura Olt și UAT-urile au centralizat o serie de spații pe care le au pentru a putea caza refugiații. Sunt și privați care au pus spații la dispoziție, a apărut și Ordonanța prin care se poate plăti cazarea la anumite hoteluri, astfel încât să reușim să cazăm cât mai mulți”, a spus Oprescu.