4.120 de fermieri din județul Olt au depus la Direcția Agricolă Județeană (DAJ) Olt dosare pentru înscrierea în Programul Tomata. Echipe mixte din cadrul DAJ Olt și APIA Olt urmează să efectueze controlul în teren pentru a se constata înființarea culturilor și dacă este respectată suprafața.
Reprezentanții DAJ Olt se așteaptă ca numărul legumicultorilor care vor accesa Ajutorul de minimis să crească, mai ales că perioada pentru depunerea cererilor este 1 aprilie.
„Am primit 4.120 de dosare, dar vom ajunge la 5.000 de cereri depuse, pentru că termenul limită este 1 aprilie. Colegii de la APIA vor măsura suprafața și vor face fotografii, noi răspundem de înființarea culturilor. Cu șapte zile înainte de recoltare, fermierii ne vor notifica pentru evaluarea producției, aceasta fiind controlul din etapa a II-a”, a declarat directorul DAJ Olt, Gabriela Andronie.
Valoarea maximă a sprijinului este de 3.000 de euro/1000 mp pentru ciclul I -tomate şi de 1.000 de euro/1.000 mp pentru ciclul II –tomate, ardei gras/capia, fasole verde, castraveţi, spanac, salată, ceapă verde.