O familie de ucraineni a vrut să intre în România cu 1,6 milioane de dolari și 50.000 de euro

O familie de ucraineni s-a prezentat sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere Albița, la frontiera cu Republica Moldova, cu un autoturism înmatriculat în Ucraina pentru a intra în România. Vameșii români au descoperit că aveau 1,6 milioane de dolari și peste 50.000 de euro, sume ce nu erau declarate.

„În data de 12.03.2022, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-au prezentat pentru a intra în Romania doi cetățeni ucraineni (soț și soție) cu un autoturism înmatriculat în Ucraina. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra vehiculului. În urma verificărilor, au fost descoperite în bagajele din autoturism mai multe bunuri (9 ceasuri diferite mărci, bijuterii, 24 genți inscripționate cu denumiri ale unor firme recunoscute și sume în valută nedeclarate (peste 1,6 milioane dolari și peste 50.000 euro)”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

În cauză, a fost sesizată unitatea de parchet competentă, bunurile si sumele în valută fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Legislația în vigoare prevede că se poate reține temporar pe o perioadă de 30 de zile cu posibilitatea prelungirii la 90 de zile dacă există indicii că sumele nedeclarate provin din săvârșirea unor infracțiuni, perioadă în care trebuie să se justifice motivele reținerii, altfel sumele reținute vor fi înapoiate  persoanei în cauză. De altfel, decizia reținerii valutei poate fi contestată în baza Legii contenciosului administrativ 554/2004.