Pentru că an de an pe 7 aprilie este celebrată Ziua Sănătății, senatorul PSD de Olt, Siminica Mirea, a vorbit despre importanța stării de bine, mai ales că în ultimii doi ani ne-am confruntat cu pandemia COVID.
„Timp de doi ani, lumea a fost încercată de un virus perfid, cu mai multe variante, care a oripilat întreg mapamondul şi a luat multe vieţi, atât din rândul oamenilor, cât şi din rândul celor aflaţi în prima linie în lupta cu nemilosul virus. Sănătatea, un bun care nu are preţ, ne este asigurată de prestaţia bună a cadrelor medicale, în clinici, spitale şi în diverse instituţii unde se află cabinete. Sistemul sanitar este format din oameni speciali, care sunt acolo pentru noi, în permanenţă”, a spus senatorul.
Totodată, parlamentarul oltean a precizat că un sistem de sănătate viabil are la bază politici publice de sănătate.
„Ca senator, am susţinut orice demers al Guvernului în acest domeniu. Cea mai nouă măsură, propusă de către PSD, este introducerea, pe lista de medicamente gratuite și compensate, a peste 30 de noi denumiri comune, internaționale destinate tratamentului bolnavilor cu afecțiuni pulmonare cronice, cancer, scleroza multipla, diabet și alte boli. Un sistem de sănătate este viabil şi prin politici publice de sănătate, iar pentru asta suntem noi, parlamentarii, care ne vom implica în fiecare proiect destinat acestui domeniu. Urez, tuturor cadrelor medicale, din România şi de pretutindeni, putere de muncă, performanţă şi multă sănătate! La mulţi ani!”, a adăugat senatorul.