Ce program are Electroputere Mall Craiova, de Paște

Electroputere Mall va avea un program redus sâmbătă, 23 aprilie, centrul comercial din Craiova fiind deschis în intervalul orar 10.00-18.00, duminică, în prima zi de Paște, fiind închis.  

„Până pe date de 22 aprilie, inclusiv, programul de funcționare a centrului comercial se va desfășura conform orarului obișnuit, între orele 10.00 -22.00. Sâmbătă, 23 aprilie, Electroputere Mall va avea un program redus de funcționare, în intervalul 10:00 – 18:00, iar pe data de 24 aprilie va fi închis”, au anunțat reprezentanții centrului comercial.

Hypermarketul Auchan va fi deschis zilnic în intervalul 7:00 – 22:00, până pe 22 aprilie, în ziua de 23 aprilie va avea program special de Paște între 7:00 – 18:00, iar pe 24 aprilie va fi închis.

Începând cu data de 15 aprilie, prin intermediul aplicației mobile EP Mall App, clienții centrului comercial pot câștiga zilnic unul dintre cele 70 de vouchere în valoare de 50 de lei fiecare, folosind aplicația mobilă EP Mall. Voucherele de cumpărături câștigate pot fi folosite în toate magazinele partenere ale centrului comercial.

Electroputere Mall este cel mai mare centru comercial din Craiova, fiind parte a  grupului  francez Catinvest, care deține și administrează Electroputere Parc și o serie de alte câteva centre comerciale din România – galeriile comerciale Carrefour Orhideea, Cora Pantelimon din București și Carrefour TOM din Constanța.

sursa foto: facebook Electroputere Mall