Două mașini conduse de un șofer de 31 de ani, din comuna Mălaia, județul Vâlcea, și altul de 54 de ani, din Scornicești, au fost implicate într-un accident de circulație vineri, 6 mai, pe Drumul Național 65 – European 574, între localitățile Slatina și Valea Mare, chiar în zona în care se lucrează la Lotul 2 din Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Pitești. O femeie a suferit răni și a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate, fiind transportată la spital.
Una dintre mașini aparține UMB, constructorul Drumul Expres Craiova-Pitești, șoferul efectuând un viraj la stânga, moment în care a fost acroșat din spate de autoturismul condus de bărbatul din Scornicești
„Din primele verificări, aceștia au constatat faptul că, în accident, au fost implicate două autoturisme conduse de doi bărbați, cu vârstele de 31 și 54 de ani. În urma evenimentului, o femeie, în vârstă de 62 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 54 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, au declarat reprezentanții IPJ Olt.
Conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest și nu consumaseră alcool.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.