Deficit de medici la Radiologie și Cardiologie. Directorul medical al Spitalului Slatina: Colegii de la Radiologie au ajuns și la opt-nouă gărzi pe lună

Adresabilitatea a crescut în ultima perioadă, iar multe secții de la Spitalul Județean de Urgență Slatina sunt luate cu asalt de pacienți. Așa s-a ajuns ca Secția de Cardiologie și Radiologia celui mai mare spital din județ să înregistreze deficit de medici, gărzile fiind acoperite cu greu.

Directorul medical al Spitalului Slatina, medicul Florin Popa, a precizat că este deficit de medici pe specialitățile ce sunt căutate în clinicile private. Reprezentanții unității medicale din Slatina au precizat că radiologii slătineni au ajuns să facă chiar și opt-nouă gărzi pe lună, volumul de muncă fiind uriaș.

„Există deficit de medici pe anumite secții, ne chinuim să găsim medici specialiști sau rezidenți de ultim an pe Cardiologie, Radiologie, Nefrologie, sunt specialități care le permite să lucreze fie în mediul privat, fie în spitale mai mici, unde este mai puțin de muncă. Să vă dau un exemplu, este vorba despre o colegă de pe Radiologie care a preferat să plece la Spitalul Băilești, la un spital orășenesc, și să nu vină la noi, unde avem CT, avem RMN. Din punct de vedere al activității medicale, un medic se dezvoltă la Slatina. Explicația este simplă, la noi este foarte mult de muncă, îi înțeleg și încercăm să-i sprijinim pe colegii de la Radiologie care au ajuns la opt-nouă gărzi pe lună, într-o gardă se fac și 80 de ecografii, 70 de radiografii și 30 de CT-uri. Este un volum de muncă foarte mare”, a spus chirurgul plastician, medicul Florin Popa.

Și la Cardiologie sunt probleme mari, gărzile fiind acoperite cu medici cu contract ce vin de la Craiova.

„La Cardiologie derulăm un concurs de rezidenți de ultim an, trebuie să ni se atribuie încă un post de rezident cardiolog de ultim an, am găsit un medic care se va prezenta la concurs, un medic ce se specializează în Cardiologie intervențională, mai este un post de medic cardiolog rezident, este vorba de un tânăr medic rezident în ultimul an, care la fel se pregătește în Cardiologie intervențională. Avem un doctor care face deja gărzi la noi, șefă de promoție de la UMF Craiova, avem perspective bune la Cardiologie, avem medici tineri, dar încă nu acoperim deficitul de medici. Patologia cardiacă vasculară este una însemnată, adresabilitatea este crescută, avem foarte mulți pacienți. Cinci medici avem pe Secția de Cardiologie, care are 70 de paturi, gărzile sunt acoperite cu medici cu contracte. Am întâlnit și 20 de internări într-o gardă”, a adăugat doctorul Popa.

Pentru a atrage tot mai mulți medici tineri, reprezentanții Spitalului Slatina își doresc ca unitatea să fie acreditată pentru a pregăti doctori rezidenți.

„Încercăm să diversificăm, să ne acredităm pentru pregătirea de medici rezidenți, a fost un ordin dat în 2019 prin care atât spitalele județene, cât și anumite clinci private pot să se acrediteze în vederea de pregătire pentru rezidenți. Am discutat în cadrul Consiliului Medical, încercăm să facem o hartă pentru specialitățile care pot și vor să pregătească rezidenți să întocmim documentația necesară pentru Ministerul Sănătății. Ar fi un lucru extraordinar dacă s-ar reuși acest lucru, i-ar stimula foarte mult să aibă în pregătire medici tineri”, a conchis directorul medical al Spitalului Slatina, medicul Florin Popa.

Discuțiile au avut loc în cadrul unei conferințe de presă de la Spitalul Slatina, ce a avut loc vineri, 3 iunie, fiind prezenți managerul Angela Nicolae, directorul medical, chirurgul plastician Florin Popa, și nefrologul Emil Postelnicu, acesta fiind noul purtător de cuvânt al unității medicale.