Caz șocant. Bebeluș de doar 10 luni, din comuna Mărunței, diagnosticat cu tumori cerebrale. Familia are nevoie de ajutor

O familie din comuna Mărunței, județul Olt, trece printr-o cumpănă, după ce singurul copil, de doar zece luni, a fost diagnosticat cu tumori cerebrale. Medicii din Capitală l-au operat pe micuț la finalul lunii mai, fiind extirpată formațiunea tumorală de pe partea dreaptă, cea de pe stânga rămânând în observație.

Mihai Stan, 37 de ani, tatăl micuțului, spune că totul a pornit în urmă cu o lună și jumătate, după ce copilul a făcut o convulsie. Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Slatina le-au spus părinților să nu își facă griji, pentru că ar fi vorba despre un simplu roșu în gât. Pentru că mama a simțit că ceva nu este în regulă cu Cezar, copilul a fost dus la mai mulți medici. Diagnosticul a fost pus de specialiștii de la Spitalul Obregia din Capitală, unde medicii neurologi pediatri i-au făcut mai multe investigații.

„Copilul a făcut o convulsie, inițial, am crezut că este din cauza febrei, deși soția îi dăduse antitermice. S-a trezit din somn cu vomă, a devenit inert, am chemat ambulanța, acest lucru se întâmpla în urmă cu o lună și jumătate. Am ajuns la Spitalul Slatina, unde medicul ne-a spus că are roșu în gât. I s-a administrat antibiotic, a stat internat vreo cinci-șase zile, l-au externat, am venit acasă, și a început din nou să facă febră, dar o controlam. A început iar să vomite. Am mers din nou la spital și ni s-a spus că ar fi vorba despre enterocolită, dar după ce i-au făcut câteva analize au zis că tot roșu în gât este. Am fost speriați. Apoi am fost cu copilul la o clinică privată din Slatina să fie văzut de un neurolog pediatru, care ne-a spus că nu are nimic copilul, să nu ne facem griji. Am fost la București, la privat, la fel ne-au spus, să nu ne facem griji, cu toate că noi îi arătasem filmulețe când făcea convulsii. Și pediatrul din Slatina și medicul de la București au spus că ar fi de la dințișori. Am fost la Caracal, la un alt pediatru, a și făcut copilul câteva crize scurte, doamna ne-a trimis la un specialist, să ne facă investigații. A doua zi, copilul a făcut din nou convulsii, iar soția a spus că ceva nu este în regulă. Ne-am făcut bagajul și ne-am dus la Obregia, la Urgențe, unde l-au internat. I s-au făcut encefalogramă și CT și atunci ne-au spus că are ceva pe partea dreaptă. Ne-au mutat la Spitalul Marie Curie, unde i s-a făcut un RMN și ni s-a dat vestea că are o tumoră pe partea dreapta, cea care a fost operată deja, și că mai are una foarte mică pe partea stângă”, a spus tatăl copilului.

Copilul a fost operat, fiindu-i extirpată tumora de pe partea dreaptă. Medicii le-au spus părinților că este vorba despre o formă de cancer, iar micuțul are nevoie de terapii de ultimă generație pentru a se vindeca.

Părinții au plecat luni, 20 iunie, cu copilul la o clinică din Turcia, unde i se vor face investigații amănunțite, urmând a fi stabilit un plan terapeutic.

Pentru a continua lupta, părinții au nevoie de ajutor financiar.

„Copilul a fost operat, în urmă cu două-trei săptămâni. Operația a fost un succes, copilul este normal, nu are nimic, doar că avem nevoie de tratamente de urgență, iar în țară, pe Oncologie pediatrică, noi nu prea avem… În spital ni s-a dat și proba de biopsie, inițial, ne-au spus că este tumoră embrionară, adică s-a născut cu ea, de gradul patru, cea mai severă. Apoi, m-au trimis la Victor Babeș cu probele, aceste teste au arătat că este o tumoră malignă, dar nu este embrionară și că este tratabilă. Ni s-a spus că trebuie să mergem în afara țării, că nu avem tehnologie să aflăm de ce și cum a apărut, plus pentru tratament. Am sunat la un spital privat din București, nu tratează copii atât de mici, ci doar de peste 14 ani. Copilul a rămas cu cealaltă tumoare. Ni s-a spus că tratamentele vor ataca și tumora pe care o mai are. Medicii au spus că are nevoie de chimioterapie. Marți (n. red – 21 iunie), avem programare la o clinică din Turcia, unde vom face investigații și o zi de spitalizare. Ne-au trimis o factură de 4.500 de euro, apoi ne vor spune cât va costa tratamentul. S-a mobilizat destulă lumea, mulțumim lui Dumnezeu și oamenilor, și am strâns ceva bănuți, însă avem în continuare nevoie de ajutor, pentru că nu știm cât va dura și cât va costa totul, a mai spus tatăl copilului.

Toți cei care vor să ajute familia din comuna Mărunței, județul Olt, pot dona în conturile deschise la Banca Transilvania, pe numele Mihai-Daniel Stan:
-RO91BTRLRONCRT0617364801 pentru lei;
-RO96BTRLGBPCRT0617364801 pentru lire;
-RO41BTRLEURCRT0617364801 pentru euro.

Fotografiile și documentele medicale sunt puse la dispoziție de către familie. Părinții copilului pot pune la dispoziție mai multe documente medicale celor interesați!

Număr de telefon contact: 0785682380 -Mihai-Daniel Stan – tatăl.