Un angajat de la ALRO s-a spânzurat în garsoniera sa din Slatina. Locuia singur

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Slatina, angajat al ALRO, a fost găsit spânzurat luni, 11 iulie, în garsoniera sa de pe strada Prelungirea Tunari, din municipiu. Potrivit unor surse, acesta ar fi fost trimis în șomaj tehnic.

Polițiștii olteni spun că pe trupul bărbatului nu au fost descoperite urme vizibile de violență.

„La data de 11 iulie, în jurul orei 08:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, a fost găsit spânzurat, la domiciliu său, din municipiul Slatina. Pentru efectuarea de cercetări la fața locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției municipiului Slatina, care a stabilit faptul că bărbatul locuia singur. În urma examinării sumare a trupului bărbatului, s-a constatat faptul că acesta nu prezenta urme vizibile de violență pe suprafața corpului”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Potrivit unor surse din anchetă, un coleg l-a găsit fără suflare pe slătinean în garsonieră, atârnând de un cablu de Internet, de țeava de la gaze. Bărbatul a verificat ce s-a întâmplat cu colegul său, pentru că acesta nu îi mai răspunsese la telefon.

Se pare că bărbatul ar fi lăsat și un bilet de adio, scris de mână, cu litere de tipar, mesajul fiind „Ultima variantă, o moarte”.

Trupul slătineanului a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Oamenii legii continuă cercetările, iar în cauză au întocmit dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

foto:arhivă