Meteorologii au emis noi avertizări din cauza caniculei, pe 24 iulie, temperaturile maxime urmând să crească până la 41 de grade Celsius la umbră, potrivit hărții. Practic codurile ce erau valabile pentru 22 și 23 iulie au fost prelungite până pe 25 iulie.
„Duminică (24 iulie) în Oltenia, Muntenia și sud-vestul Dobrogei valul de căldură se va intensifica. În general, după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38…41 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20…22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Notă: În jumătatea de nord a țării, după orele amiezii local vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice”, arată meteorologii.
Mare parte din țară se află sub cod galben sau cod portocaliu de caniculă începând de vineri, 22 iulie și până pe 25 iulie.
„Pe parcursul zilelor de duminică (24 iulie) și luni (25 iulie) valul de căldură va persista în regiunile sudice și sud-estice, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade.
Notă: De marți (26 iulie) valul de căldura se va extinde din nou și va cuprinde cea mai mare parte a țării”, arată meteorologii care au prelungit codurile ce au vizat, inițial, zilele de 22 și 23 iulie.