Magistrații Tribunalului Olt s-au pronunțat vineri seara, 23 septembrie, în dosarul crimelor de la Caracal, Gheorghe Dincă primind 30 de ani de închisoare.
Dincă a fost condamnat la câte 25 de ani pentru două fapte de omor, la 10 pentru trafic de persoane în cazul Luizei Melencu, 12 ani pentru trafic de minori în cazul Alexandrei Măceșanu, câte 15 ani pentru viol și câte 3 ani pentru profanare de morminte în cazul ambelor fete.
Judecătorii au contopit pedepsele stabilite în dosar, în sensul că au aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare la care au adăugă un spor de o treime din celelalte pedepse, de 83 ani închisoare, pedeapsă ce va fi redusă, iar în final inculpatul Dincă Gheorghe va executa pedeapsa maximă de 30 de ani.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Decizia Tribunalului Olt:
„Solutia pe scurt: Constată că prin încheierea din data de 08.06.2022 pronunţată în dosar 54/104/2020 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de partea civilă Măceşanu Tudoriţa prin avocat ales Moldovan Ioan, în sensul de a se dispune înlăturarea infracţiunii de „omor calificat“ faptă prevăzută ?i pedepsită de art. 188 alin.1 C.p. rap. la art.189 alin.1 lit. a, d, e ?i h C.p. reţinută prin actul de sesizare cu privire la presupusa victimă Măceşanu Alexandra Mihaela, respectiv o infracţiune, în ceea ce priveşte pe inculpatul Dincă Gheorghe. I. 1. Condamnă pe inculpatul DINCĂ GHEORGHE zis „POPICU”, în prezent aflat în stare de deten?ie provizorie în Penitenciarul Craiova, la: – pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de omor calificat, prev ?i ped de art. 188 alin.1 C.p. rap. la art.189 alin.1 lit. a, b, d, f ?i h C.p (o faptă fa?ă de victima Melencu Luiza Mihaela); În baza art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cp; În baza art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; – pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de omor calificat, prev ?i ped de art. 188 alin.1 C.p. rap. la art.189 alin.1 lit. a, b, d, f ?i h C.p (o faptă fa?ă de victima Măce?anu Alexandra Mihaela); În baza art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cp; În baza art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; – pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de persoane prev ?i ped de art. 210 alin. 1 lit. a C.p. rap. la art. 182, lit. b, teza a II-a ?i lit. c, teza finală C.p. (o faptă fa?ă de victima Melencu Luiza Mihaela); În baza art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cp; În baza art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; – pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de trafic de minori prev ?i ped de art. 211 alin. 1 ?i 2 lit. a C.p. rap. la art. 182, lit. b, teza a II-a ?i lit. c, teza finală C.p. (o faptă fa?ă de victima Măce?anu Alexandra Mihaela); În baza art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cp; În baza art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; – pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de viol prev. de art. 218 alin. 1 ?i 3 lit. f C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 ?i art. 36 alin. 1 C.p. (o faptă fa?ă de victima Melencu Luiza Mihaela); În baza art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cp; În baza art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; – pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de viol prev. de art. 218 alin. 1 ?i 3 lit. c C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 ?i art. 36 alin. 1 C.p. (o faptă fa?ă de victima Măce?anu Alexandra Mihaela); În baza art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cp; În baza art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; – pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de profanare de cadavre sau morminte prev ?i ped de art. 383 alin. 1 C.p. (o faptă fa?ă de victima Melencu Luiza Mihaela); În baza art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cp; În baza art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; – pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de profanare de cadavre sau morminte prev ?i ped de art. 383 alin. 1 C.p. (o faptă fa?ă de victima Măce?anu Alexandra Mihaela); În baza art. 67 alin. 2 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cp; În baza art. 65 alin. 1 Cp interzice inculpatului Dincă Gheorghe, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, f ?i h Cp de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; În baza art. 38 alin. 1 Cp constată că infrac?iunile săvâr?ite de inculpatul Dincă Gheorghe ?i pentru care a fost condamnat în prezenta cauză sunt concurente. În baza art. 38 alin. 1 Cp ?i art. 39 alin. 1 lit. b Cp contope?te pedepsele stabilite în prezenta cauză în sensul că aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite, de 83 ani închisoare, pedeapsă ce va fi redusă conform art. 57 Cp ?i în final inculpatul Dincă Gheorghe va executa pedeapsa maximă de 30 (treizeci) ani închisoare în regim de deten?ie. Conform art. 45 alin. 3 lit. a Cp aplică inculpatului Dincă Gheorghe alături de pedeapsa principală rezultată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, d, f ?i h pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 Cp; Conform art. 45 alin. 5 Cp aplică inculpatului Dincă Gheorghe pe lângă pedeapsa principală rezultată pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, d, f ?i h Cp de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e ?i până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale; În baza art. 399 alin. 1 Cpp men?ine măsura arestului preventiv luată prin Încheierea 102/27.072019 în dosar 4048/63/2019/a13 (fila 144 vol. 6 UP) ?i MAP nr. 41/27.07.2019 emis de judecătorul de drepturi ?i libertă?i din cadrul Tribunalului Dolj ?i men?inută ulterior fa?ă de inculpatul Dincă Gheorghe, în cadrul încheierilor de verificare a temeiniciei ?i legalită?ii măsurii arestului preventiv în cursul procedurii de cameră preliminară ?i al judecă?ii. În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cp ?i art. 72 Cp deduce din pedeapsa de executat durata re?inerii ?i arestării preventive a inculpatului Dincă Gheorghe în prezenta cauză, de la 27.07.2019, la zi. În baza art. 7 alin. 1 din Legea 76/2008 privind organizarea ?i func?ionarea Sistemului Na?ional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea de la inculpatul Dincă Gheorghe de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Na?ional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 5 alin. 5 din Legea 76/2008 privind organizarea ?i func?ionarea Sistemului Na?ional de Date Genetice Judiciare informează pe inculpatul Dincă Gheorghe că probe biologice recoltate vor fi utilizate pentru ob?inerea ?i stocarea profilului genetic al acestuia în Sistemului Na?ional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cp confiscă de la inculpatul Dincă Gheorghe butoiul folosit pentru arderea cadavrelor victimelor Melencu Luiza Mihaela ?i Măce?anu Alexandra Tudori?a”, se arată în minuta instanței.
Complicele său, Ștefan Risipițeanu, zis „Fănică”, a primit și el o condamnare de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în cazul victimei Luiza Melencu.