Alexandru Stănescu, învestit director la ADR Sud-Vest Oltenia: „Sunt convins că vom reuși să ducem Oltenia în topul regiunilor dezvoltate și prospere”

Printr-un comunicat de presă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a anunțat că Alexandru Stănescu este noul director general al instituției, post obținut în urma concursului organizat în septembrie.

Stănescu este convins că, în mandatul său, Oltenia va putea prinde topul regiunilor dezvoltate și prospere, mai ales că fondurile alocate pentru dezvoltarea celor cinci județe ale regiunii vor fi consistente.

„Vă mulțumesc, în primul rând, pentru că m-ați primit în echipa ADR. Sunt convins că împreună vom reuși să ducem Oltenia acolo unde îi este locul, în topul regiunilor dezvoltate și prospere. Avem toate pârghiile necesare pentru a realiza acest lucru, o sumă importantă care va fi alocată pentru dezvoltarea comunităților din cele cinci județe ale regiunii, astfel că următorii ani sunt o șansă extraordinară pentru noi. Avem multe oportunități, dar, cu siguranță, vor apărea și multe provocări, la care ne vom adapta, iar munca noastră va avea ca finalitate implementarea unor proiecte importante la nivel local și regional. Promit că toată experiența mea de peste 35 de ani în mediul privat, dar și ca demnitar al statului român, va fi pusă în slujba interesului regional. Responsabilitatea noastră, a echipei ADR Sud-Vest Oltenia, a experților care lucrează în cadrul instituției, este de a depune toate eforturile pentru ca activitatea să conducă la dezvoltarea regiunii”, a declarat Alexandru Stănescu, în ședința CDR de învestire în funcția de director general al ADR Sud-Vest Oltenia.

Alexandru Stănescu îl înlocuiește la conducerea ADR Sud-Vest Oltenia pe Ștefan-Cătălin Catană, care asigura interimatul instituției din luna februarie, ca urmare a deciziei fostului manager de a se pensiona.

Alexandru Stănescu, fratele senatorului Paul Stănescu, a fost deputat de Olt din partea Partidului Social-Democrat timp de două mandate, în perioada 2012-2020, fiind și vicepreședinte și, ulterior, președinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.