Liga a IV-a. Știința Mărunței-Oltul Slătioara, duel pentru locul trei. Liderul primește vizita echipei din Scornicești

Ultima etapă a turului Ligii a IV-a este programată sâmbătă, 3 decembrie, începând cu ora 11.00. Știința Mărunței și Oltul Slătioara, echipe aflate la egalitate de puncte, fiecare cu câte 27, se vor duela pentru locul al treilea, meciul anunțându-se deschis oricărui rezultat.

Antrenorul grupării din Mărunței, Victor Crângureanu, ce a preluat echipa după demisia profesorului Cristian Stănculețu, nu a înregistrat niciun eșec până acum, având în palmares două rezultate de egalitate și cinci victorii.

Primarul comunei Mărunței, Emil Popescu, spune că socotelile sunt simple, echipa ce va câștiga reușind să termine prima parte a sezonului pe podium. În cazul unui rezultat de egalitate, cele două formații vor fi întrecute de Unirea Radomirești, ce pare a avea un meci ușor, pe teren propriu, cu lanterna Oltețul Osica.

„Avem un meci foarte greu cu echipa din Slătioara, suntem la egalitate de puncte, diferența este făcută doar de golaveraj. Cine bate, sâmbătă, rămâne pe locul al treilea. În cazul unui rezultat de egalitate, trece Radomirești pe trei”, sunt calculele primarului din Mărunței, Emil Popescu.

Liderul Ligii a IV-a, Oltul Curtișoara, primește vizita echipei FC Olt Scornicești- formație ce vine după victoria categorică din etapa anterioară, din fața echipei Unirea Radomirești.

Programul etapei a XV-a sâmbătă, 3 decembrie, ultima etapă a turului:
Știința Mărunței -Oltul Slătioara
Viitorul Osica de Jos – Valea Oltului Ipotești
Viitorul Rusănești – Viitorul Știința Drăgănești
Voința Schitu – Unirea Pârșcoveni
ACS Caracal – Energia Viit. Strejești
Unirea Radomirești – Oltețul Osica
Oltul Curtișoara – FC Olt Scornicești
Viitorul Coteana – Iris Nicolae Titulescu

Clasament
1. Oltul Curtișoara 14 13 0 1 59-12 39p
2. ACS Caracal                  14 13 0 1 50-9 39p
3. Știința Mărunței           14 8 3 3 44-21 27p
4. Oltul Slătioara               14 8 3 3 32-16 27p
5. Unirea Radomirești      14 8 2 4 32-22 26p
6. Viitorul Coteana            14 6 4 4 41-33 22p
7. Viitorul Drăgănești Olt 14 7 1 6 35-31 22p
8. Iris Titulescu                  14 7 1 6 32-30 22p
9. Valea Oltului Ipotești 14 6 2 6 40-33 20p
10. FC Olt Scornicești     14 5 2 7 41-38 17p
11. Unirea Pârșcoveni     14 5 2 7 25-28 17p
12. Viitorul Osica de Jos  14 5 0 9 20-35 15p
13. Energia Viit. Strejești  14 3 4 7 28-37 13p
14. Viitorul Rusănești      14 3 0 11 22-56 9p
15. Voința Schitu              14 2 0 12 9-52 6p
16. Oltețul Osica              14 1 0 13 9-66 3p

sursa foto: Facebook