ORIBIL. Un tânăr din Brastavățu s-a urcat pe un scaun și a inițiat un act sexual cu un cal

Gest oribil al unui tânăr de 19 ani, din comuna Brastavățu, județul Olt, care este cercetat de polițiști, după ce ar fi întreținut un act sexual cu o cabalină. Întregul episod a fost filmat și postat pe o rețea de socializare, ulterior fiind șters. Pe filmare se vede cum tânărul se urcă pe un scaun și penetrează animalul.

Polițiștii au văzut filmulețul, s-au autosesizat și fac cercetări într-un dosar de zoofilie. Aceștia urmează să stabilească cine este proprietarul calului.

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, privind un tânăr care ar fi întreținut relații sexuale cu o cabalină, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt este abilitat să comunice următoarele:

La data de 18 ianuarie a.c., Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-a sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Brastavățu ar fi întreținut act sexual cu o cabalină.

În cauză, polițiștii din cadrul Biroului  pentru Protecția Animalelor au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zoofilie, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.

Filmulețul nu este făcut public, pentru că imaginile sunt explicite.