Un tânăr de 25 de ani, din Slatina, a fost prins conducând cu viteză pe Barajul Slătioara (zona Căcâna), pe 12 februarie, în jurul orei 23.45. Totodată, acesta consumase substanțe cu efect psihoactiv. Polițiștii olteni au aplicat, la finalul săptămânii trecute, peste 500 de amenzi, în valoare de peste 150.000 lei.
Slătineanul conducea cu peste 100 de kilometri pe oră, deși limita maximă în zonă era de 50 de km pe oră.
„La data de 12 februarie 2023, în jurul orei 23:45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina, în timp ce desfășurau activități specifice, au depistat în trafic, pe strada Barajului, din municipiul Slatina, un autoturism ce circula cu viteza de 108 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 50 de km/h.
Autoturismul a fost oprit, iar la volanul acestuia a fost identificat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt.
În urma verificărilor efectuate, întrucât tânărul prezenta un comportament suspect, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, respectiv T1A COC”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Tânărul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism.
Polițiștii l-au amendat pe șofer cu 1.305 lei, iar pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fiindu-i reținut și permisul de conducere.
Peste 500 de amenzi și 61 de permise de conducere
În urma controalelor derulate de poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în perioada 10-12 februarie, au fost aplicate 529 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 150.000 de lei.
Pentru abaterile constatate, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 61 de permise de conducere, dintre care 50 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 4 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 7 pentru alte abateri.
De asemenea, au mai fost reținute 40 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale.
Totodată, au fost constatate 8 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, 4 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 1 de altă natură.