Unirea Radomirești, victorie cu Energia Stolnici. Ce achiziții a făcut antrenorul Mitică Moșteanu

Unirea Radomirești a susținut sâmbătă, 25 februarie, un meci de verificare pe terenul echipei Energia Stolnici (locul VI Liga a IV-a Argeș), reușind să se impună, cu scorul 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat de Mihai Voicu.

A fost ultimul meci amical disputat de echipa susținută de Primăria Radomirești, sâmbătă, 4 martie, urmând să se reia partidele oficiale din Liga a IV-a, Unirea întâlnind, pe teren propriu, Energia Viitorul Strejești.

Antrenorul echipei Unirea Radomirești, Mitică Moșteanu, a precizat că și-a întărit lotul, în această iarnă, cu trei jucători, fiind cooptați: portarul Bușca, fundașul dreapta Mihai Voicu și mijlocașul dreapta Marius Voicu, toți din județul Teleorman.

În această pauză competițională, Unirea Radomirești s-a despărțit de fundașul stânga Vatică, care a ajuns la o înțelegere cu ACS Caracal.

Unirea Radomirești: Bușca, Voicu, Dade, Rădulescu, Scurtu, Marius Mara, Toma, Cosma, Stanca, Gigi Mara și Stanciu. Antrenor: Mitică Moșteanu.