ISJ Olt a făcut publice rezultatele obținute de către elevii olteni la simularea națională a Evaluării Naționale. Astfel, la Limba și Literatura Română, din cei 3.034 de elevi de clasa a VIII-a prezenți (3.374 înscriși), 763 au luat note între 1-4.99, iar 2.277 au obținut între 5-9.99, trei copii primind nota maximă, 10. Rata de promovabilitate la Română a fost de 74.93 la sută. Cei trei copii cu notă maximă la Română sunt elevi la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Slatina, Școala Gimnazială nr. 2 Caracal, și Școala Gimnazială Izbiceni. La matematică, rezultatele sunt mult mai slabe.
Astfel, la Matematică, din cei 3.044 de elevi prezenți (3.374 înscriși), 1.377 au primit note sub 5, iar 1.647 note între 5-9.99. Totodată, 20 de elevi au fost notați cu 10, aceștia fiind de la unități de învățământ precum: Colegiul „Național Radu” Greceanu (1 elev), Școala Gimnazială Mărunței (1), Școala Gimnazială „Virgil Mazilescu” Corabia (3), Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina (5), Școala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal (4), Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă” Slatina (1), Liceul Teoretic „Ioniță Asan” Caracal (1), Școala Gimnazială „Mihail Drumeș” Balș (2), Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Slatina (1) și Liceul Tehnologic Iancu Jianu (1).
Pentru această probă rata de promovabilitate a fost de 54,77 la sută.
Elevii de clasa a VIII-a încheie cursurile pe 9 iunie, înscrierea la Evaluarea Națională va avea loc în perioada 6-9 iunie, proba scrisă la Limba și Literatura Română este programată pentru 19 iunie, iar cea de Matematică va fi susținută pe 21 iunie.
Primele rezultate vor fi afișate pe 28 iunie, iar cele finale, după soluționarea contestațiilor, pe 4 iulie.
foto:arhivă, prezentare generală