VIDEO. Motociclist, urmărit pe mai multe străzi din Craiova. A fost amendat cu aproape 4.000 de lei și nu va mai putea conduce timp de trei luni

Pentru că nu a oprit la semnalul polițiștilor, un motociclist de 33 de ani a fost urmărit de oamenii legii pe mai multe străzi din municipiul Craiova, în noaptea de 30/31 martie. Acesta a intrat într-un autoturism, motocicleta fiind ulterior proiectată în mașina de poliție aflată pe urmele sale.

„În noaptea de 30/31 martie a.c., ora 00.55,  în cadrul unei acţiuni Blitz, polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au efectuat semnal de oprire regulamentar conducătorului unei motociclete ce circula pe strada Calea București, la intersecţia cu bulevardul Carol I, din localitate.

Întrucât conducătorul motocicletei nu a oprit la semnalul poliţiştilor, s-a procedat la urmărirea acestuia pe mai multe străzi din municipiul Craiova, iar pe perioada urmăririi, acesta a încălcat mai multe reguli de circulaţie printre care trecerea pe culoarea roşie a semaforului electric sau adoptarea unui comportament agresiv în trafic.

În timp ce se afla pe strada Calea Bucureşti, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un tânăr, de 19 ani, din municipiul Craiova, motocicleta fiind ulterior proiectată în autospeciala de poliţie aflată în urmărirea sa.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Conducătorul motocicletei, un bărbat de 33 de ani, din municipiul Craiova, a fost testat cu aparatele etilotest şi drugtest, rezultatele fiind negative.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.915 lei, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. (foto, captură video)