Un copil de 13 ce era pe bicicletă a fost lovit de o mașină sâmbătă, 1 aprilie, la Piatra-Olt. Șoferul, o femeie din comuna Tia Mare, nu consumase alcool.
Minorul a fost transportat la Spitalul Slatina, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
„La data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 15:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Traian din orașul Piatra-Olt, a avut loc un accident rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri cadrul Poliției Orașului Piatra-Olt.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 59 de ani, din comuna Tia Mare și un biciclist, respectiv un minor, în vârstă de 13 ani, din orașul Piatra-Olt.
În urma evenimentului rutier, minorul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.