PSD Olt, petrecere câmpenească de 1 Mai

PSD Olt continuă tradiția și va sărbători 1 Mai, și în acest an, în aer liber, la malul Oltului, în zona Căcâna, din preajma Stației de epurare a Slatinei.

Simpatizanți, membri ai PSD Olt, dar și liderii formațiunii politice județene vor sărbători Ziua Internațională a Muncii luni, 1 Mai, de la ora 11.00.

„Ne vom întâlni și anul acesta, chiar de 1 Mai, chiar dacă s-a suprapus cu această mini-vacanță, începând cu ora 11.00, în aceeași locație. Noi am invitat tot Biroul Permanent Județean, dar nu știm exact dacă vor fi prezenți toți”, a spus președintele PSD Olt, Marius Oprescu.

PSD Olt a început această tradiție în urmă cu un deceniu, însă evenimentul nu a fost organizat în anii pandemiei.