Opt medicamente pentru pacienții cu boli psihice, cancer mamar, hemofilie A și tulburări depresive, pe lista celor compensate

Autoritățile au extins lista medicamentelor compensate, fiind incluse molecule noi pentru pacienții cu boli psihice, cancer mamar, hemofilie A, dermatită atopică, dar și tulburări depresive majore.

Potrivit CAS Olt, pacienții au acces la aceste terapii de la 1 mai.

„Hotărârea de Guvern nr.331 din 12 aprilie 2023 introduce alte 8 molecule noi destinate pacienților cu boli psihice, cancer mamar, hemofilie A, dermatită atopică, spondiloartrită axială și tulburări depresive majore.

Pacienții vor putea beneficia astfel de noi medicamente care vor permite optimizarea tratamentului, în funcție de particularitățile fiecăruia.

Pacienții au acces la aceste medicamente începând cu data de 1 mai 2023”, se arată într-un comunicat al CAS Olt.