O mașină a lovit o căruță, pe DN 64, în afara satului Doba, comuna Pleșoiu, joi seara, 1 iunie, ora 22.10.
Două persoane din căruță au ajuns la Spitalul Slatina, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că în eveniment au fost implicate o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 72 de ani, din municipiul Târgu Mureș și un atelaj hipo condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Pleșoiu, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, două persoane, respectiv bărbatul de 32 de ani și o tânără de 24 de ani, care se afla în atelajul hipo, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Atât conducătorul auto, cât și conducătorul atelajului hipo au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.