ISJ Olt a transmis luni, 3 iulie, primele date privind rezultatele obținute la Bacalaureat, promovabilitatea fiind de 67,26 la sută. Astfel, din totalul de 2.425 de elevi înscriși la această sesiune, 2.263 au fost prezenți, 162 au lipsit, 741 fiind respinși. În topul liceelor din județ, conduce CN „Radu Greceanu”, urmat de CN „Ion Minulescu”, ambele unități de învățământ din municipiul Slatina. În acest an, nu a fost obținută nicio medie de 10.
Cele mai bune rezultate au fost înregistrate la Colegiul Național „Radu Greceanu” Slatina, cu o promovabilitate de 95,52 la sută, și Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina, promovabilitate de 94,90 la sută. Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal este pe locul al treilea, cu o promovabilitate de 89,42 la sută.
La polul opus, se află Liceul Tehnologic „Ion Popescu” Cilieni și Liceul Tehnologic Crâmpoia, unde niciun elev nu a promovat.
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuia să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiţii: recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puţin 6.
Contestațiile elevilor nemulțumiți de notele obținute sau medii pot fi depuse astăzi, 3 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Ulterior, timp de trei zile, contestațiile urmează a fi soluționate, afișarea rezultatelor finale fiind programată pentru vineri, 7 iulie, în centrele de examen și online.
sursa foto deschidere: facebook CN Radu Greceanu Slatina
sursa foto ierarhie: captură foto, comunicat de presă ISJ Olt