Handbalista Daria Andrei, medaliată cu bronz la Campionatul European U19, un produs al școlii caracalene. Larisa Olteanu: „Sunt convinsă că își va îndeplini visul”

Două handbaliste din județul Olt au făcut parte din lotul României de tineret la handbal feminin, care a obținut medalia de bronz la Campionatul European U 19, ce a avut loc în perioada 6 -16 iulie, în orașele Pitești și Mioveni. Este vorba despre slătineanca Diana Lixăndroiu, una dintre cele mai bune marcatoare ale turneului, și caracaleanca Daria Gabriela Andrei.

Vom vorbi despre portarul Daria Andrei, un produs al școlii caracalene de handbal, parcurgând toate etapele junioratului la CSS Caracal, cu profesorii Larisa și Adi Olteanu.  

Handbalista este născută pe 5 iunie 2004 la Caracal, în prezent fiind legitimată la Dacia Mioveni.

Profesoara Larisa Olteanu este convinsă că handbalista își va îndeplini visul de a ajunge un mare portar, mai ales că este foarte serioasă și muncește mult, fiind înzestrată și cu o talie deosebită.

„Daria a început handbalul din clasa a III-a, iar toate etapele junioratului le-a făcut la CSS Caracal, inclusiv junioare I. Ea a avut dublă legitimare și la Mioveni, acum, din vară, este definitiv la ei. Este născută la Caracal, părinții ei sunt profesori, tatăl este profesor de sport. Inițial, a venit la handbal pentru a face mișcare, după care i-a plăcut tot mai mult, a fost și în Centrul de Excelență de la Vâlcea, cu Lixăndroiu, au fost în aceeași grupă. Are 1,8 metri, învață foarte bine, a luat și Bacalaureatul cu o notă foarte mare, cu 9, acum este la Pitești ca să se înscrie la Facultatea de Fizică și Sport, cred că va intra fără examen, pentru că a luat medalie. Este o fată foarte serioasă, care muncește foarte mult, tratează totul cu maximă seriozitate și sunt convinsă că își va îndeplini visul și va ajunge un mare portar. Ei ajung la maturitate mult mai târziu decât jucătoarele de câmp, din acest motiv și joacă mai mult, chiar până și la 40 de ani comparativ cu jucătoarele de câmp. Ținem legătura cu sportiva, vorbim chiar și zilnic”, a spus profesoara Larisa Olteanu.

În timp ce handbalistele care au terminat junioratul la CSS Caracal au semnat cu echipe din Ligă, precum HCM Brăila, două la SCM Rm. Vâlcea, din Bistrița, Mioveni sau din Divizia A- la Constanța, la secția de handbal a clubului din municipiul Caracal se pregătesc în continuare 50 de sportive.

Profesoara Larisa Olteanu a precizat că din urmă vin sportivi valoroși.

„Am avut rezultate bune în acest an competițional. La junioare I, am participat la Turneul Final, unde am obținut locul locul șase, la Cupa României, junioare I, tot locul șase, junioare II-locul cinci la Turneul Final, junioare III-locul II la Turneul final, junioare IV-calificare la Turneul semifinal. Avem două handbaliste care sunt la lotul național de junioare. Avem la CSS Caracal în jur de 50 de handbaliste legitimate, pe diferite categorii de vârstă. Ne vin din urmă sportivi valoroși, toate categoriile de vârstă. Școala caracaleană de handbal produce în continuare sportivi de valoare”, a adăugat profesoara Larisa Olteanu, directorul CSS Caracal.

sursa foto: facebook CSS Caracal handbal