Curtișoara, remiză cu FCU II Craiova. Primul „11” trimis în teren de antrenorul Dan Ignat

Oltul Curtișoara a terminat la egalitate meciul amical disputat sâmbătă, 29 iulie, pe teren propriu, în compania echipei FCU II Craiova. Scorul s-a încheiat 2-2, golurile formației din Curtișoara fiind marcate de Ionescu și Răcăleanu.

Antrenorul echipei Oltul Curtișoara, Dan Ignat, a trimis în teren următorul 11:

Stănciulescu – Răcăleanu, Preda, Sălariu – Băjan, Tudor, Croitorescu, Călin- Ionescu, Jianu și Necșulescu. Pe parcursul jocului, au mai intrat Ungureanu, Neagoe, Vărzaru, Turianu, Cazacu și Ștefan.

Legat de achizițiile din această vară, Ignat a precizat că doar doi jucători au semnat, clubul din Curtișoara fiind în discuții cu alți cinci-șase.

„Momentan, am semnat cu Necșulescu și Turianu, iar cu alți cinci-șase jucători suntem în discuții și sperăm să finalizam până la finalul săptămânii următoare”, a spus Dan Ignat.

foto: arhivă