Un bărbat de 76 de ani, din Băilești, a murit miercuri, 16 august, după ce a fost mușcat de un câine.
Tragedia a avut loc chiar în curtea locuinței bărbatului, poliția fiind sesizată de o vecină.
„La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de poliţie, intervenind şi un poliţist din cadrul Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Giubega aflat în timpul liber.
În curtea imobilului a fost găsit bărbatul de 76 de ani, cu multiple plăgi la nivelul corpului, în imediata apropiere fiind găsit câinele acestuia, rasă comună, care a fost imobilizat cu un lasou.
Din nefericire, echipajul medical deplasat la faţa locului a constatat decesul bărbatului.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, se arată într-uncomunicatal IPJ Dolj.