În timp ce Ministerul Agriculturii anunță că „Ordonanța de Urgență nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare produce efecte imediate, prețurile celor 14 produse alimentare de bază scăzând deja cu până la 50%”, una dintre cele mai mari brutării din Slatina, județul Olt, dacă nu chiar cea mai mare, a crescut prețul pâinii cu 50 de bani. Majorarea s-a aplicat, de la începutul acestei luni, pentru pâinea mică albă, adică pentru cel mai ieftin produs și, probabil, și cel mai vândut.
Astfel, pentru o pâine mică albă de la vestita brutărie din centrul Slatinei, oltenii sunt nevoiți să scoată acum din buzunar 3 lei și nu 2,5 lei așa cum făceau până la începutul lunii august. Unele lanțuri de brutării din țară, care vând pâine în județul Olt, au ieftinit pâinea, adaptându-se legislației ce a fost promovată de Guvern, în această perioadă.
Contactat telefonic, patronul brutăriei din Slatina, Gabriel Prasacu, a precizat că nu se ocupă el de brutărie și nu a dorit să vorbească despre motivele care ar fi putut genera creșterea prețului pâinii pe care o produce.
„Nu mă întrebați pe mine, nu mă ocup eu. Habar nu am (n. red. – dacă a crescut prețul). Sunt administrator, dar nu mă ocup eu, i-am lăsat pe cei mai tineri”, a spus Prasacu.
Potrivit Ministerului Agriculturii, Actul normativ al Guvernului vizează limitarea pentru o perioadă de trei luni a adaosurilor comerciale practicate în procesarea şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale, cum ar fi: pâinea, uleiul, cartofii, brânza telemea, mălai, faină albă și zahăr, cu scopul scăderii preţurilor pentru aceste categorii de produse şi, implicit, cu scopul creşterii puterii de cumpărare a populaţiei.