Cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi câștigat bani trimițând femei să practice prostituția, în Germania. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia au oferit detalii din acest dosar, inclusiv faptele de care sunt acuzați cei cinci suspecți.
Redăm mai jos comunicatul de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia:
„Din ordonanţele întocmite de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia inculpaţii:
1. Z.M. în perioada 2011 – 2016 a determinat și i-a înlesnit practicarea prostituției pe teritoriul Germaniei a unei persoane vătămate, obținând sume de bani de pe urma practicării prostituției de către aceasta, sume de bani transferate în România, precum și o cotă parte de ½ dintr-un imobil din orașul Corabia, județul Olt, iar în perioada 2016 – 2021, în aceeași împrejurarea, a obținut sume de bani de pe urma practicării prostituției pe teritoriul Germaniei de către o martoră, sume de bani transferate în România.
2. Z.V. în perioada 2014 – Aprilie 2017 i-a înlesnit unei martore practicarea prostituției pe teritoriul Germaniei, obținând sume de bani de pe urma practicării prostituției de către aceasta, sume de bani transferate în România.
3. G.F. în perioada 2014 – 2020 a determinat o martoră la practicarea prostituției pe teritoriul Franței și Germaniei, obținând sume de bani de pe urma practicării prostituției de către aceasta, sume de bani transferate și folosite de către inculpat sau în folosul acestuia în România.
4. G.I.-C. în perioada 2019-2022, a obținut sume de bani de pe urma practicării prostituției de către o persoană vătămată pe teritoriul Germaniei, sume de bani transferate în România.
5. Z.D. în perioada 2010 – 2018, i-a înlesnit și a obținut sume de bani de pe urma practicării prostituției de către o martoră pe teritoriul Germaniei, sumele de bani obținute fiind transferate în România.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentaţi la data de 18.08.2023 Judecătoriei Corabia, cu propunere de arestare preventivă”.
foto: arhivă, sursa foto: internet, fotografie ilustrativă