Mitică Moșteanu este noul antrenor al echipei Viitorul Știința Drăgănești-Olt, acesta urmând să fie pe banca tehnică la meciul de sâmbătă, 16 septembrie, de pe teren propriu, cu Oltețul Osica.
Moșteanu, care l-a înlocuit pe banca tehnică pe Nicolae Dogaru (Guli), a precizat că obiectivul este clasarea în primele patru echipe din Liga a IV-a.
„Avem ca obiectiv locurile 1-4, ne dorim să formăm o echipă omogenă. Suntem în formare, iar din sezonul următor vrem să ne batem pentru primul loc. Eu merg pe disciplină și muncă”, a spus Mitică Moșteanu.
Primarul orașului Drăgănești, Marian Tudorică, a precizat că era nevoie de un suflu nou la echipă.
„Era nevoie să dăm un suflu nou la echipă și l-am adus pe Mitică Moșteanu. Ne dorim să prindem podiumul, dar echipa este în formare”, a spus edilul din Drăgănești.
Mitică Moșteanu a antrenat, sezonul anterior, Unirea Radomirești, echipă care a avut un parcurs foarte bun, reușind să se claseze pe locul al treilea în Liga a IV-a, cu 66 de puncte, fiind devansată doar de liderul Oltul Curtișoara și de ACS Caracal. În ciuda evoluției bune, echipa din Radomirești nu a mai fost înscrisă în competiție, în sezonul 2023-2024.