O mașină condusă de un tânăr de 32 de ani, din orașul Corabia, s-a răsturnat duminică, 3 decembrie, între localitatile Vișina și Studina.
Un bărbat de 60 de ani a murit, iar doi copii de 6 ani au ajuns la spital.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 32 de ani, din orașul Corabia, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier, doi minori de 6 ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul municipal Caracal, iar un bărbat de 60 de ani a decedat, trupul acestuia fiind transportat la Spitalul orășenesc Corabia”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Polițiștii au revenit cu informații și spun ca bărbatul mort, pasager în mașină, are, de fapt, 58 de ani. Șoferul este fiul bărbatului decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.