57 de șoferi au rămas fără permis de conducere. Polițiștii olteni au aplicat peste 450 de amenzi

Polițiștii olteni au derulat, în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie 2023, mai multe controale pe șoselele județului, fiind aplicate 455 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 185.000 de lei.

Totodată, 57 de șoferi au rămas fără permis de conducere.

„Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 57 de permise de conducere, dintre acestea 42 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 9 pentru alte abateri la regimul rutier”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

De asemenea, au fost reținute 17 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 16 infracțiuni la regimul rutier.

În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 263 de solicitări, dintre acestea 192 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.