Când prefectul se urcă pe cadavre pentru capital politic! Fiica femeii decedate: „Să nu se folosească de mama mea cu politica lor”

Fiica femeii care a decedat sâmbătă dimineață, 16 decembrie, în liftul Spitalului Județean de Urgență Slatina, în timp ce se încerca transferul pe Terapie Intensivă, s-a arătat scandalizată de reacția prefectul județului Olt, Mario de Mezzo, care a încercat să obțină capital politic din această dramă. Aceasta vrea ca politicul să nu se urce pe cadavre și să-și poată îngropa creștinește mama.

Femeia, asistentă pe Secția de Neurologie a Spitalului Slatina, a declarat că nu are nimic de reproșat unității medicale și că mama sa a murit din cauza multiplelor boli pe care le avea de câțiva ani. Mai mult, familia se pregătea de câteva zile de ce era mai rău și se aștepta la acest deznodământ.

„Toată lumea a fost alături de ea și alături de mine, au fost alături și de tatăl meu, acum patru ani, când s-a operat de anevrism. Eu nu am știut de acest scandal, nu am treabă cu nimeni, să nu se folosească de mama mea, cu politica lor. Nu am nevoie, vreau doar să o iau, să o îngrop creștinește. Starea era foarte gravă! Eu am fost la țară cu pregătiri, pentru că noi ne pregăteam de ce era mai rău. A fost transferată în Terapie Intensivă, la începutul lunii, se punea problema intubării, era cu rinichii la pământ, avea insuficiență renală gravă, boală neoplazică și alte afecțiuni! Era din ce în ce mai rău. Eu vreau să o duc la țară, noi avem totul făcut, vrem să o plângem pe mama. Nu vreau ca mama mea să fie o istorie, să se discute despre mama mea…o femeie atât de blândă, să ajungă așa o poveste. De o lună ne chinuim cu ea prin spital, era din ce în ce mai rău”, spune femeia plângând.

Femeia, care să s-a trezit fără voia ei într-un scandal, a venit într-un suflet la directorul medical al Spitalului Slatina, doctorul Florin Popa, cerând să-și poată lua mama acasă fără efectuarea necropsiei, ca să-și poată face obiceiurile așa cum este datina locală.

„Nu te poți folosi politic de durerea unui om, când omul habar nu are, eu nu am nevoie de aceste lucruri, nu vreau să fiți în situația mea… Să-mi spună că poate o iau mâine pe mama, Doamne… sunt niște aranjamente, este la Medicină Legală, noi nu vrem, nu vrem să i se facă necropsia. Se face întuneric, vreau să stea o noapte în casa ei, avem și noi totul aranjat. Am venit dimineață împreună cu fratele meu, să facem cererea, să aflăm că  este scandal, că s-a implicat și presa…”, a adăugat femeia îndoliată.

Pentru că Inspectoratul de Poliție Județean Olt a deschis un dosar în acest caz, medicii legiști de la Spitalul Slatina au realizat luni, 18 decembrie, necropsia bătrânei de 81 de ani. Potrivit reprezentanților unității medicale din Slatina, nu există relație de cauzalitate între decesul femeii și blocarea liftului. Mai mult de atât, ascensorul avea toate verificările la zi.

„La data de 18 decembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin adresă, de către Spitalul Județean de Urgență Slatina cu privire la faptul că, la data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 08:05, o femeie de 81 de ani, din județul Olt, care se afla internată la unitatea spitalicească, ar fi decedat într-unul din lifturile spitalului, care s-ar fi blocat. În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi întocmite acte procedurale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, se arată în comunicatul remis presei de către IPJ Olt.