Toți elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale, profesorii lor, dar și sportivii din județ, care au urcat pe podium la competiții naționale și internaționale, vor fi premiați de către CJ Olt. Forul județean va organiza, în februarie, două festivități de premiere în sala de manifestări a Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina.
Astfel, pe 7 februarie, CJ Olt va premia 600 de elevi cu rezultate obținute la olimpiade, dar și 200 de profesori îndrumători.
„Pe 7 februarie, avem premierea olimpicilor, am votat-o încă de anul trecut, avem regulamentul aprobat, ea se face pe 7 februarie, sunt 600 și ceva de copii premiați și 200 și ceva de profesori, în total, aproximativ 800 de premii pe care le acordăm. Cel mai mare premiu este de 3.500 lei, pentru olimpiadele internaționale de lingvistică și de matematică”, a spus președintele CJ Olt, Marius Oprescu.
Pe 28 februarie, vine rândul sportivilor din județ care au obținut rezultate la competițiile naționale și internaționale să fie premiați.
„De asemenea, pe 28 februarie avem premierea sportivilor, unde includem 100 de sportivi conform evidenței pe care o avem în momentul de față, este posibil să fie actualizată, pentru că actualizarea acestei baze de date se face de către Direcția de Tineret și Sport – avem 100 de sportivi și 25 antrenori în momentul de față, cel mai mare premiu fiind de 4.000 lei”, a adăugat Oprescu.