Un grav accident de circulație a avut loc luni, 12 februarie, pe Drumul Județean 546, în comuna Verguleasa, un tir intrând în coliziune cu o autoutilitară.
În urma impactului, un tânăr de 30 de ani, din comuna Verguleasa, șoferul autoutilitarei, a fost transportat la spital.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi întrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr de 30 de ani, din comuna Verguleasa, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, conducătorul autoutilitarei a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Cei doi conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.