CSM Slatina a câștigat partida, din deplasare, cu Pandurii Tg. Jiu

CSM Slatina a câștigat sâmbătă, 9 martie, partida disputată pe terenul echipei Viitorul Pandurii Tg. Jiu, cu scorul 2-1, meciul contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii a II-a. Golurile slătinenilor au fost marcate de Riza (min. 10) și Călin Toma (min. 45).

Slătinenii au deschis scorul în minutul 10, prin Riza, care a insistat la o minge jucată înapoi spre portarul grupării din Tg. Jiu, ieșit târziu, marcând astfel pentru 1-0.

Gazdele au restabilit egalitatea pe tabela de marcaj în minutul 37. Gîrbiță a pătruns în careul de 16 metri pe partea stângă și a șutat plasat la colțul lung, învingându-l pe portarul Velcu.

Echipa pregătită de antrenorul Dan Oprescu va intra cu avantaj la cabine. În minutul 45, în urma unei acțiuni de atac pe partea stângă, la o combinație între Vali Alexandru și Toma Călin, acesta din urma pătrunde în careu și șutează la colțul lung, marcând pentru 2-1, stabilind astfel și scorul final al jocului.

În etapa următoare, ultima din sezonul regular, CSM Slatina va primi vizita echipei CS Mioveni, jocul fiind programat pentru 16 martie, de la ora 11.00.

Viitorul Pandurii Tg. JIU: Geanta, Savu, Idrissou, Bîrzu, Tiihonen, Brînzan, Jozic, Nikpaly, Popa, Andreas, Gîrbiță.

Antrenor: Călin Cojocaru.

CSM Slatina: Velcu, Sălcianu, Stan, C. Toma, D. Toma, Doman, Popa, Năstase, Riza, Alexandru, Radu.

Antrenor: Daniel Oprescu.