Slătineanul de 35 de ani, dat dispărut, a fost găsit mort într-o cameră de hotel

Bărbatul de 35 de ani, din Slatina, dat dispărut de către mama sa pe 12 martie, cazul fiind mediatizat pe 14 martie, a fost găsit decedat într-o cameră de hotel. Potrivit unor surse, acesta ar fi lăsat familiei un bilet de adio.

Alarma a fost dată vineri, în jurul orei 15.00, de către unul dintre angajații unității de cazare din partea de jos a municipiului Slatina.

„La data de 15 martie 2023, în jurul orei 15:00, polițiștii Poliției municipiului Slatina au fost sesizați de către un angajat al unui hotel din municipiul Slatina, județul Olt, cu privire la faptul că o persoană ar fi decedat într-una din camerele hotelului.

La fața locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției municipiului Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit identitatea persoanei, ca fiind un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, care figura pe lista persoanelor dispărute, din data de 14 martie a.c. La fața locului, s-a deplasat și un echipaj medical care a constatat decesul”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Trupul bărbatului a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Poliţiştii din Olt au anunțat joi, 14 martie, că sunt în căutarea unui bărbat, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, care a plecat voluntar de la domiciliul său, pe 11 martie, și nu a mai revenit.

Mama tânărului a anunțat poliția despre dispariția fiului său pe 12 martie, însă cazul său a fost făcut public pe 14 martie, după ce a fost obținut acordul familiei de a fi mediatizat.