Primarul Slatinei, Emil Moț, a făcut luni, 29 aprilie, o nouă vizită la Baza sportivă „Dumitru Dobrescu”, lucrările fiind pe ultima sută de metri.
Edilul a precizat că acest proiect este aproape gata, la finalul lunii mai urmând să fie organizat și un eveniment pentru inaugurarea noului parc din Slatina.
„Astăzi (n. red. – luni, 29 aprilie), am făcut din nou o vizită la Baza sportivă și de agrement “Dumitru Dobrescu”, pentru a verifica stadiul lucrărilor.
Sunt încântat să vă transmit faptul că lucrările avansează și până la finalul lunii, ne vom bucura de această locație! Pentru că noi iubim Slatina cu adevărat, așteptăm să vedem bucuria pe chipurile copiilor, la momentul inaugurării acestei baze!! Mulțumesc încă o dată tuturor celor implicați în acest proiect!”, a scris edilul pe pagina sa de socializare.
sursa foto: facebook Emil Moț