Baza Sportivă „Dumitru Dobrescu” din Slatina a fost inaugurată. „O investiție făcută pentru toate categoriile de vârstă

Baza Sportivă „Dumitru Dobrescu” din Slatina a fost deschisă, oficial,  iar slătinenii se pot bucura acum de o zonă verde, spații de joacă, dar și de un teren de fotbal și un parc pentru skating. Acest parc devine atracția Cartierului Progresul, dar și a Slatinei.

Primarul municipiului Slatina, Emil Moț, s-a arătat încântat de acest proiect, spunând că investiția este făcută pentru toate categoriile de vârstă.

„Astăzi, 31 mai, este prima zi de deschidere a acestei Baze Sportive Dumitru Dobrescu din Cartierul Progresul, adică fostul ștrand. Mă bucur foarte mult pentru că investiția noastră a prins și prinde pentru tot ce înseamnă orașul Slatina, nu numai pentru cei din Cartierul Progresul, cât și pentru toți locuitorii din municipiul Slatina. Avem o investiție făcută pentru toate categoriile de vârstă, începând de la cei mai mici copii, părinți, bunici, și pentru absolut toată lumea care locuiește în municipiul Slatina. Vă așteptăm cu drag în aceste trei zile să inaugurăm împreună, să ne simțim bine împreună, să ne bucurăm de cea mai nouă investiție a Primăriei Municipiului Slatina, așa că, dragii mei slătineni, vă așteptăm cu drag să ne bucurăm, să ne simțim bine, vremea ne ajută, sunt trei zile superbe, cald, trei zile de vară, unde toți o să ne simțim bine, o să ne distrăm și o să ne bucurăm de această nouă investiție a primăriei municipiului Slatina”, a spus edilul Slatinei.

La inaugurarea de astăzi a fost prezent și președintele CJ Olt, Marius Oprescu, , care a spus că investiția schimbă radical întreg cartierul slătinean.

Șeful forului județean a vorbit și despre importanța creșterii suprafețelor verzi din oraș.

„O schimbare radicală  a cartierului. Știți foarte bine că aici deja crescuse o pădure de stufăriș. Am intrat foarte greu în posesia acestui teren, pentru că el era al Ministerului Turismului și Tineretului. Iată, în acest moment, cred că avem la Slatina cel mai modern și interactiv parc din România. Îl felicit pe Emil Moț, primarul municipiului Slatina, pentru această idee și această inițiativă. Așa cum știți, Slatina devine din ce în ce mai verde. După ce în primul mandat Emil a făcut Parcul Tineretului, care acolo era, la fel, o paragină, fosta Unitatea Militară, pe jumătate din acel teren deja avem un parc modern, iată, construim de la zero un al doilea parc în Slatina, am reabilitat toate celelalte parcuri, știți foarte bine că arată foarte bine, am reabilitat Pădurea Strehareț și am redat-o slătinenilor, cred că în momentul de față, avem unul dintre cele mai verzi orașe din țară. Așa cum știți, transportul public este 98% electric, vorbim de pistele de biciclete, vorbim de iluminatul inteligent, vorbim de semafoarele inteligente care în acest moment funcționează în proporție de 80% și în perioada următoare le vom da în totalitate drumul.

Așa cum am spus-o la începutul mandatului, atunci când Emil Moț a depus jurământul, știți că eram cu toții pe Grădiște, la sala de ceremonii, Slatina devine un oraș smart, un oraș inteligent, se dezvoltă continuu în această direcție, o direcție sănătoasă, platforma industrială este o platformă puternică, care produce foarte multe locuri de muncă, nu numai pentru slătineni, dar și pentru localitățile din jurul municipiului nostru. Felicitări domn primar, în continuare trebuie să mergeți în această direcție, că e o direcție bună pe care ați ales-o. Felicitări și ai toată susținerea noastră!”, a spus Marius Oprescu.

Concurs internațional de skating cu peste 80 de concurenți

Concursul de skating din Parcul „Dumitru Dobrescu” Slatina va începe mâine dimineață, la ora 7.30, la start anunțându-se peste 80 de concurenți, din țări precum Germania, Franța, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Suedia, Israel, Bulgaria, dar și din Slatina și alte orașe din țară.

Edilul Slatinei, Emil Moț, a anunțat întregul program pregătit de municipalitate pentru aceste zile.

„Mâine dimineață, la 7,30, vom fi aici, vom da startul concursului internațional de skating, după care, la ora 9,00, 1 Iunie, vă aștept cu drag la atelierele noastre din Parcul Tineretului, unde deja este creată o tradiție. Avem peste 40 de ateliere unde-i așteptăm cu drag pe cei mici și pe părinți, apoi de la ora 17,00, aici în baza Sportivă Dumitru Dobrescu, vom începe concertele de seară. Între timp se va desfășura și concursul de skateing, care se va termina undeva în jurul orei 20,00. Așa că vom avea un weekend plin, și mâine, 1 Iunie, și duminică, 2 iunie, la fel, vom avea aici spectacole începând cu ora 17,00, până la ora 22,30. Cu drag vă aștept, slătineni, să veniți să ne bucurăm împreună de aceste investiții ale Primăriei Municipiului Slatina. Așa că vă aștept peste tot, este un weekend plin, un weekend  de relaxare, avem timp frumos, avem vreme bună, și doar să ne relaxăm și să ne bucurăm de orașul nostru frumos, de locurile bnoastre de joacă frumoase, de parcurile pe care le avem, de locuurile de relaxare ”, a adăugat Emil Moț.